1 feb. 2015

Invataturi practice despre Spovedanie si Sfânta împărtăşanie


Lumea Credintei, anul VI, nr. 7 (60) Iulie 2008

Spovedania


Ce este Sfânta Spovedanie

Taina Spovedaniei, Mărturisirea sau Pocăinţa, cum mai este cunoscută, ne izbăveşte, clerici şi simpli credincioşi, din robia păcatelor săvârşite după Botez. Pentru că după Botez nici un om nu poate trăi fără să cadă în păcat, ni s-a dat acest mare dar al iertării păcatelor, prin mărturisirea lor cu părere de rău la preotul duhovnic, prin încetarea săvârşirii lor şi prin îndeplinirea canonului primit.

Originile spovedaniei

Aşa cum se spune şi în rugăciunea (molitfa) dinaintea Sfintei Spovedanii, pocăinţa care conduce la iertarea păcatelor o regăsim încă înainte de întruparea Mântuitorului, la regele David care prin proorocul Natan a dobândit iertare, pocăindu-se pentru păcatul desfrânării şi uciderii, cât şi la regele Manase, care, de asemenea, a fost iertat prin rugăciunea cu pocăinţă pentru mulţimea fărădelegilor săvârşite.

Mântuitorul instituie Taina Spovedaniei când spune: 
Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (Ioan 20, 21-23) 
şi 
Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer" (Matei 18,18).
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne spune: 
Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea" (I Ioan 1, 8-9)

Locui, vremea şi modul săvârşirii spovedaniei

Sfânta Spovedanie se face, de regulă, în biserică, lângă icoana Mântuitorului.

După învăţătura Bisericii, spovedania se face cel puţin o dată în fiecare din cele patru posturi, iar pentru cei râvnitori, de câte ori căderea în păcat îi îndepărtează de harul lui Dumnezeu, ori când le slăbeşte râvna sau când trec prin ispite mari.

Preotul deţine această putere în virtutea hirotoniei, însă dreptul de a o pune în lucrare îl dobândeşte în urma unei rugăciuni speciale săvârşite de episcop, numită hirotesie.

Spovedania trebuie să fie: completă, sinceră, de bună voie, secretă, cu umilinţă şi zdrobirea inimii şi cu hotărârea de a nu mai repeta păcatele mărturisite. Părintele Arsenie Papacioc ne spune: 
La duhovnic nu se vine pentru a-i face o impresie bună; cea mai mare bucurie pentru el este când spui toate ale tale, pentru că el simte că se împlineşte".

Greşeli frecvente la spovedanie

  • Evitarea mărturisirii păcatelor grele (desfrânare, avort, furt, căderea în erezie, lepădarea de Dumnezeu în public, mândrie etc) şi insistarea pe cele mărunte (minciuni ocazionale, furturi neînsemnate, glumele nevinovate)
  • Evitarea mărturisirii stărilor sufleteşti (deznădejde, lenevire, apatie etc.)
  • Mărturisirea mecanică, după îndreptarul de spovedanie, care conduce la lipsa pocăinţei
  • Spovedania nu se face cu detalii smintitoare pentru preot când este vorba de păcatul desfrânării, ci se spune numai felul desfrânării
  • La spovedanie nu se spun niciodată numele altor persoane implicate în săvârşirea păcatului
  • Spovedania nu se face în grup sau în minte
  • Simpla citire a rugăciunii de iertare a păcatelor de către preot sau arhiereu nu echivalează cu Sfânta Spovedanie
  • Canonul şi îndrumările date de duhovnic nu se împărtăşesc altor persoane.
  • Păcatele spovedite sunt iertate şi nu se spovedesc a doua oară. Se mărturisesc păcatele săvârşite doar de la ultima spovedanie, sau cele care, din uitare, nu au fost mărturisite.
Despre canon

Canonul este parte a Tainei Spovedaniei, care nu urmăreşte pedepsirea penitentului, ci a-l face conştient de gravitatea păcatului şi a-l ajuta să se îndrepte. Cel dintâi canon al oricărui penitent este de a nu mai săvârşi păcatul. Cel mai mare canon pe care îl poate da duhovnicul este îndepărtarea pentru o vreme de Sfânta împărtăşanie.


***


Lumea Credintei, anul VI, nr. 8 (61) august 2008

Sfânta împărtăşanie


Ce este Sfânta împărtăşanie

Sfânta împărtăşanie, numită şi Euharistie sau Cuminecare, este Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos date nouă spre unire cu Dumnezeu şi spre moştenirea vieţii veşnice. Pâinea şi vinul Sfintei Euharistii nu „închipuie" Trupul şi Sângele Domnului, ci sunt chiar Trupul şi Sângele Domnului, după cuvântul Mântuitorului la Cina cea de Taină:
 „Acesta este Trupul Meu (...). Acesta este Sângele Meu". 
Prin mâncare am primit moartea, despărţindu-ne de Rai şi de Dumnezeu, prin cuminecare luăm iarăşi viaţă veşnică.

Etape şi condiţii pentru ca să poată cineva primi Sfânta împărtăşanie

  • să fie botezat ortodox;
  • să se fi spovedit şi să fi primit dezlegare de la duhovnic (fac excepţie copiii sub şapte ani); 
  • nu fie certat cu nimeni şi să îşi ceară iertare de la rudele şi cunoştinţele cărora se poate să le fi greşit cu ceva;
  • să fi postit tot postul, dacă se împărtăşeşte în post;
  • creştinii mai râvnitori, care doresc să se împărtăşească mai des, şi în afara posturilor, să fi postit între trei şi şapte zile, după cuvântul duhovnicului;
  • să se fi înfrânat de la relaţii trupeşti cel puţin trei zile înainte;
  • să se înfrâneze de la mâncare şi băutură în seara precedentă, iar cei evlavioşi să ajuneze sau să ţină post negru înainte de împărtăşire, cu binecuvântarea duhovnicului;
  • să fie spălat şi îmbrăcat cuviincios;
  • să fii participat la slujba vecerniei şi a utreniei zilei respective;
  • să-şi fi citit pravila de rugăciune rânduită;
  • pentru cei râvnitori, să fi privegheat noaptea precedentă, după putere, citind din Noul Testament, din Psaltire sau alte rugăciuni şi să fi făcut metanii sau închinăciuni, după putere;
  • să îşi fi citit canonul şi rugăciunile dinainte de împărtăşire, fără silă sau grabă;
  • să fi evitat televizorul şi alte spectacole, discuţiile în contradictoriu sau deşarte.
Nu se pot împărtăşi cei căzuţi în păcate grele: cei necununaţi religios, cei ce fac desfrânări, ucideri, avorturi, beţii, cei ce urmează învăţături şi credinţe rătăcite (mai ales dacă s-au împărtăşit la aceia), vrăjitorii, ghicitorii, cât şi cei care apelează la vrăjitori şi ghicitori. De asemenea, nu se împărtăşesc cei căzuţi în inconştienţă sau în comă, cei nebuni, cei posedaţi de duhuri necurate şi cei violenţi.

Rânduiala împărtăşirii

In mod obişnuit (fac excepţie bolnavii imobilizaţi la pat şi muribunzii), împărtăşirea se face în cadrul Sfintei Liturghii, în faţa Sfântului Altar, după împărtăşirea clericilor, când preotul sau diaconul rosteşte chemarea:
„Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!",
 împărtăşirea în timpul utreniei sau la începutul Sfintei Liturghii se îngăduie ca pogorământ numai copiilor mici sau celor în situaţii foarte grave.

Primii la împărtăşire, după clerici, sunt ipodiaconii, citeţii sau cântăreţii care au hirotesie, apoi călugării sau maicile, bărbaţii şi femeile începând cu cei mai în vârstă şi terminând cu cei mai tineri.

După învăţătura din Liturghier, cei ce se împărtăşesc se apropie cu evlavie, cu mâinile încrucişate pe piept, liniştiţi. Cel puţin din motive practice, nu se recomandă ca fiecare credincios să ţină în mână lumânare aprinsă. După ce se împărtăşesc îşi şterg buzele cu acoperământul din mâna preotului (procovăţul), iau anafura şi puţin vin.

După terminarea slujbei trebuie să citească rugăciunile de mulţumire după Dumnezeiasca împărtăşanie, să mănânce cu înfrânare şi evitând pe cât posibil carnea şi băutura multă. De asemenea, se cere înfrânare de la relaţiile trupeşti o zi după împărtăşire. Bun şi folositor este ca după împărtăşire credinciosul să petreacă restul zilei în rugăciuni, citiri sfinte şi fapte bune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu