Lumea Credintei, anul VI, nr. 5 (58) Mai 2008
Taina Sfântului Botez
Simbolistică
Botezul este Taina prin care, în urma lucrării văzute a întreitei cufundări în apă, dimpreună cu invocarea
Sfintei Treimi, în mod tainic se iartă păcatul strămoşesc şi păcatele personale ale celui care se botează. Prin
harul dumnezeiesc, acesta devine mădular al Bisericii lui Hristos şi cetăţean al Cerului. Cuvântul botez provine
de la grecescul βαπτιζο care înseamnă cufundare.
Catehumenul
(cel care urmează a fi botezat)
Cel care urmează a fi botezat, dacă nu
mai este copil, trebuie să dorească şi să ceară botezul, să cunoască
adevărurile de credinţă, să se mărturisească de păcatele săvârşite şi să
fie hotărât pentru a urma o viaţă în lumina
poruncilor lui Hristos.
Pentru prunc, naşul, ca şi garant în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii este mărturisitorul de credinţă al acestuia.
Naşul pruncului sau catehumenului adult trebuie să fie întotdeauna ortodox şi bun creştin, pentru că este dator
să se îngrijească de viaţa morală şi religioasă a finului, învăţându-l mai ales prin exemplul personal. Naşul
este bine să fie de acelaşi sex cu cel care se botează.
Condiţiile săvârşirii Botezului
Locul în care se săvârşeşte Botezul este biserica, însă, în cazuri excepţionale (pericol de moarte), se poate
săvârşi oriunde.
Botezul se săvârşeşte de către episcop sau preot. Atunci când un om nu este botezat şi este în pericol
de a
muri nebotezat, săvârşitor poate fi orice alt creştin botezat, care îl cufundă de trei ori în apă, rostind cuvintele:
„Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”
În cazul în care cel botezat supravieţuieşte,
un preot va desăvârşi slujba în totalitatea ei.
Botezul se săvârşeşte oricând, dacă este pericol de moarte, sau cel mai devreme la opt zile până la cel mult patruzeci
de zile de la naştere şi, de obicei, în zile de sărbătoare.
Botezul se poate face şi în post, dar dacă este
urmat de o agapă, nu este îngăduită încălcarea postului.
Din punct de vedere practic, cel ce se botează are nevoie de: haine noi sau curate (de obicei albe), necesare
îmbrăcării după botez, şi o lumânare mai mare.
Slujba Botezului
Mai înainte de slujba botezului propriu-zisă, se îndeplineşte „Rânduiala la facerea catehumenului”, care este
alcătuită din 3 părţi:
- exorcismele, care sunt trei rugăciuni săvârşite de preot în pridvor, în care Îl roagă pe Dumnezeu să îndepărteze de la catehumen toată puterea cea rea a diavolului;
- întreita lepădare a catehumenului, care înseamnă lepădarea de lucrurile întunericului şi de diavol şi „îmbrăcarea cu armele luminii” (în practica veche a Bisericii, lepădările se rosteau până la de zece ori);
- împreunarea cu Hristos, care se face prin rostirea Crezului de trei ori.
Slujba Botezului propriu-zisă este şi ea alcătuită din 3 părţi:
- sfinţirea apei pentru botez,
- ungerea cu untdelemnul bucuriei pe fiecare mădular în parte şi
- întreita cufundare în numele Sfintei Treimi.
Botezul prin stropire
nu este valid.
Taina Botezului este urmată imediat de alte două Sfinte Taine: Ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi
Împărtăşirea
noului botezat.
Alte rânduieli
- Este bine să postim şi să ne rugăm împreună cu cel ce se botează.
- Nu este voie ca naşul să fie unul din părinţii trupeşti ai catehumenului.
- Naşul nu trebuie să fie ales pe criterii lumeşti (bogăţie, poziţie socială sau politică).
- Naşul trebuie să fie îndeobşte cunoscut ca bun creştin şi om moral, să nu trăiască necununat, să nu fie apostat sau ateu, să nu îmbrăţişeze învăţături potrivnice Ortodoxiei (reîncarnare, yoga, MISA, radiestezie, masonerie);
- După Botez se face o agapă creştinească, dar nu o petrecere smintitoare de suflet, cu atât mai puţin în scopul obţinerii de avantaje materiale;
Aşa-zisele tradiţii, menite să aducă „calităţi” copilului, cum sunt „băutul apei din clopoţel”, „dansul tatălui
în jurul copacului”, „punerea de bani în scutece” ş.a.m.d. sunt de fapt obiceiuri păgâneşti, urâte în faţa lui
Dumnezeu şi condamnate de Biserică.
***
Lumea Credintei, anul VI, nr. 6 (59) Iunie 2008
Mirungerea
Definiţie şi semnificaţie
Prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, noul botezat este pecetluit (însemnat, îmbrăcat) cu darurile Duhului
Sfânt, dându-i-se astfel „pecetea cea dintâi şi asemănarea cea după chipul lui Dumnezeu, pe care din neascultare
am pierdut-o”, spre a spori şi a se întări în viaţa duhovnicească, a creşte de la măsura copilului la cea a
bărbatului desavârşit, adică a lui Hristos.
Ce este Sfântul şi Marele Mir
Despre
Sfântul şi Marele Mir Sfântul Simeon al Tesalonicului ne spune că
„este Însuşi El, că zice: Mir vărsat îţi este numele. Drept aceea şi pe noi ungându-ne, ne dăruieşte puterea cea vie şi buna mireasmă a Duhului”.
Sfântul şi Marele Mir este obţinut din untdelemn curat de măsline, vin
şi diferite esenţe de mirodenii în
număr de 38 (nard, isop, trandafir, mosc etc.) şi se sfinţeste numai de
către bisericile ortodoxe autocefale, şi
anume de către soborul episcopilor în frunte cu Întâistătătorul
Bisericii respective, şi numai în Joia Mare din
Săptămâna Patimilor, după Sf. Liturghie. Ierarhii merg atunci într-un
paraclis amenajat special, unde se pregătesc şi se amestecă cele 40 de
componente, cu rostirea unor rugăciuni
speciale.
În Biserica Ortodoxă Română Sfântul şi Marele Mir se săvârşeşte o dată la 5 ani şi este o dovadă a
canonicităţii şi sobornicităţii ei.
Grupări precum „Biserica Ortodoxă de stil vechi”, neputând sfinţi Sfântul şi
Marele Mir, evită întotdeauna să spună de unde îl au.
Desfăşurarea slujbei
După
Sfântul Botez, episcopul sau preotul (nimeni altcineva nu poate săvârşi
această Taină) îl unge pe cel botezat cu Sfântul şi Marele Mir, în
semnul sfintei cruci, pe părţile principale ale corpului: frunte, ochi,
nas, gură, urechi, piept, spate, mâini şi picioare, rostind de fiecare
dată:
“Pecetea darului Duhului Sfânt! Amin!”.
În practica veche a Bisericii mirungerea se făcea şi prin punerea mâinilor, ulterior renunţându-
se, pentru a
nu se confunda cu hirotonia.
Îndrumări practice
După mirungere, spălarea celui nou miruit se va face întotdeauna într-un vas curat, seara, iar apa se va pune
într-un loc curat, de obicei la flori sau la rădăcina unui copac.
Este interzis ca de cel miruit să se atingă în acea zi persoane întinate de păcate şi necurăţii: eretici, desfrânaţi,
beţivi, necununaţi la biserică, necredincioşi.
Părintele Ilie Cleopa sfătuia pe aceia care au rude care s-au sinucis să facă în loc pomeniri şi parastase pentru
cei care au murit în ziua Mirungerii lor. Aceştia au mare trecere înaintea lui Dumnezeu şi cu rugăciunea lor
pot uşura pe cei din muncile iadului.
Spre deosebire de Botez, Taina Mirungerii se repetă pentru cei care s-au lepădat în vreun fel de Hristos prin
trecerea lor (botezare, iniţiere etc) la alte credinţe sau învăţături eretice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu